Openul European de Judo se desfășoară, în acest weekend, la Cluj-Napoca. La Europeanul care se dispute în Sala Polivalentă participă 389 de judoka din 31 de ţări.
Startul competiției s-a dat în această dimineață, la ora 09:30, iar finalele se vor disputa astăzi și mâine de la orele 15:30. România va participa cu un număr de 51 de sportivi, 32 la masculin şi 19 la feminin.
CS Universitatea Cluj este clubul care va aduce în competiţie 12 sportivi, 6 la masculin şi 6 la feminin. Alexandra Pop va performa la categoria 48 kg , Loredana Ohai la 57 kg , Stefania Dobre și Corina Stefan la 63 kg.
La băieți îl avem pe Alexandru Raicu la 73 kg. Ultimul rezultat notabil al României la judo este medalia de bronz a lui Vlăduţ Simionescu, obţinută luna trecută la Grand Slam-ul de la Baku, scrie Realitatea.net.
Competiția de la Cluj-Napoca le va aduce competitorilor puncte în clasamentul Federației Internaționale de Judo, dar contează şi pentru calificarea la Jocurile Olimpice.